Puterea imaginației
Un șoricel fericit – „stătea sub un copac și citea o carte“ – este prins de o nevăstuică. Aceasta e înfometată, așa că nu stă pe gânduri: va face o supă grozavă din șoricel. Cum ar putea acesta să se salveze?
„Supa ta n-o să aibă gust bun.“ spune șoricelul cu curaj. „N-are povești în ea. Supa de șoricel trebuie dreasă cu povești ca să fie bună la gust.“ „Da’ eu n-am povești“, spune nevăstuica. „Am eu“, spune șoricelul. „Pot să ți le spun chiar acum.“
Această schemă clasică e folosită de celebrul autor american Arnold Lobel pentru a ne spune câteva povești care au nu numai umor, ci și o încărcătură mai subtilă și profundă, destinată să-i pună pe gânduri pe copii și să nască întrebări provocatoare în mintea lor.
Prima poveste spusă de șoricel se numește Albinele și noroiul. Dincolo de comicul întâmplării pe care copiii îl vor descoperi cu încântare, este un text despre relaționare — cât de departe trebuie să mergem pentru a-l accepta pe celălalt? Ce facem când relația ne afectează într-un mod pe care nu ni-l dorim?
Doi bolovani este o poveste filozofică despre limitele cunoașterii și despre diversitatea punctelor de vedere. Oare ce este pe cealaltă parte a dealului? se întreabă doi bolovani de pe coasta unui deal. O pasăre le spune ce vede ea — orașe, munți, văi — și cei doi bolovani se întristează. Un șoricel le spune ce vede el — pământ, iarbă, flori — și cei doi redevin fericiți. E exact ce văd și ei pe partea lor de deal. Însă realitatea de pe cealaltă parte a dealului nu poate fi decât una singură. Sau nu? Cine are dreptate?
Greierii este un text foarte amuzant, mai ales dacă e citit cu voce tare. E un fel de farsă sau snoavă populară, dar subiectul său e tot unul important: înțelegerea. Cum putem oare să comunicăm cu adevărat, cum ajunge mesajul nostru la celălalt?
Tufa de mărăcini este o altă poveste cu mult umor, unul duios de data aceasta. Este o poveste despre trecerea timpului, despre speranțele care uneori nu se împlinesc și rămân undeva, în adâncul sufletului, ca un „mărăcine“ care nu are nevoie decât de puțină „apă“ — adică iubire și empatie — pentru a se trezi la viață și a se dovedi un trandafir parfumat și plin de culoare.
Scapă șoricelul datorită acestor povești? Da, datorită curajului și imaginației sale. Răul și pericolele din lume nu vor dispărea niciodată, vor fi mereu „nevăstuici“ gata să înghită tot. Poveștile ne ajută să le îmblânzim sau, când asta nu se poate, să le alungăm și să scăpăm din ghearele lor lacome.
Arnold Lobel (1933–1987) a fost un autor și ilustrator american, creatorul a numeroase volume de povești și povestiri destinate copiilor care se află la primele încercări de a citi singuri. Povestirile sale sunt adevărate bijuterii literare, realizate cu finețe și umor subtil în jurul unor întâmplări uneori extraordinare, alteori cât se poate de obișnuite, dar întotdeauna legate de valori importante care trebuie transmise copiilor: compasiunea, răbdarea, curajul, perseverența, puterea imaginației și, nu în ultimul rând, dorința de a-i ajuta pe ceilalți și de a fi fericiți împreună.
CADOU
pentru TOATE comenzile online
Calendar de perete pe anul 2025 cu ilustrații de Axel Scheffler din cele mai frumoase cărți de Julia Donaldson
Expediere gratuită
pentru comenzile
din România
de peste 200 de lei
DE ACELAȘI AUTOR
RECOMANDĂRI ȘI BESTSELLERE
Pisa și cartea de bucate
20 x 17 cm / 12 pag.
Nu ți-e somn, ursulețule?
22 x 26 cm / 36 pag.
Vreau și eu să merg la școală
20 x 26 cm / 36 pag.
Ursulețul Tur-Retur
22 x 27 cm / 36 pag.
Lotta și bicicleta
20 x 26 cm / 32 pag.
Jurnalul din cutiile de chibrituri
25 x 27 cm / 40 pag.
Comentarii
Momentan nu există comentarii pentru această carte.