Cartea cu Luli vine de departe. Ea însăși a făcut o călătorie dinspre umbră spre lumină. Vine din copilăria mea, dintr-o curte mare, plină cu ierburi, aflată lângă gârla unui sat. Acolo locuiau bunicii mei și acolo am crescut.

 

Îmi plăcea să mă plimb singură prin grădini, pe câmp sau pe malul apei. De fiecare dată, aduceam acasă câte o comoară: vreun ciob, o piatră sau o plantă nouă. Îmi mai plăcea să dorm în curte, pe pătură, cu bunica și să strâng din jur buchețele cu diverse plante: o întrebam ce este fiecare și-mi spunea numele așa cum îl pomenise ea și „la ce era bună”. Bunicii mele îi plăceau mult turcaleții și brebeneii, tufănicile, izma și micșunelele. Grădina ei era unică și era o bucurie pentru mine s-o ajut.

 

Copilăria de atunci mi-a ramas în fire și-n preocupări. Iar ceea ce fac zi de zi este o continuare a ei. Așa mi se pare sănătos și frumos, și la fel îmi doresc pentru copiii mei.

Plantele alese pentru cărticică sunt cele în ale căror miresme am copilărit și pe care bunica mea le cunostea și le folosea. Plante de peste tot, găsite după aceea și la oraș, dar altfel. Om mare fiind, am pus împreună amintiri, observații, cunoștințe și am construit cu ele un drum pe care am pus o fetiță. Totul a ieșit firesc, dintr-un creion și un carnet, într-o după-amiază ploioasă, privindu-mi de la geam grădina în devenire cu un ochi și cu celălalt ochi un prunc dormind frumos și liniștit.

 

Prietenii cei mulți și frumoși pe care îi am și mai ales cel cu care m-am însoțit m-au îndemnat să încerc să public din ce am scris până acum și m-au încurajat, unii dintre ei m-au împins chiar de la spate. Așa am ajuns să le fac cunoștință cu Luli mai întâi Cristianei, apoi lui Alex, Ancăi, Mihaelei, care au ajutat foarte mult ca ea să aibă această înfățișare.

 

Despre Luli:

Luli întruchipează copilăria în simplitatea ei, nealterată de păcatele lumii în care trăim. Poate este un pic cam utopic: o fetiță care aleargă pe câmp după ierburi, le privește de aproape, cu răbdare și atenție, în casa ei sunt multe cărți, știe poezii vechi și-i plac ghicitorile. Copiii devin dependenți de computer și televizor pentru că așa sunt și părinții lor, nu citesc pentru că nu-i văd pe părinți citind, vor să aibă cât mai multe jucării pentru că și părinții lor vor să aibă cât mai multe lucruri. Oamenii mari aleargă de multe ori după himere, călcând indiferenți peste „minunile mute”, iar copiii le urmează modelul. Să ne oprim un pic, parcă ne spune Luli, și să ne odihnim în puful unei păpădii.

 

Luli este un altfel de erou, îndrăznesc să spun chiar de model, de care copilăria de azi are nevoie: este un copil care învață de la natură sau din cărți, de la bunici și părinți sau din joaca de zi cu zi, la fel ca toți copiii. Ceea ce face ea diferit este modul în care privește în jur, îndemnându-ne totodată și pe noi să regândim cotidianul în care trăim. Eroina noastră ne arată cum lucruri în aparență banale poartă povești, cum legende de demult pot fi reînviate în prezent sau cum o frunză obișnuită de trifoi se poate transforma într-un joc antrenant.

 

Am numit-o Luli pentru că este un nume cald și, zic eu, foarte potrivit în poveste. Totodată, Luli este și alintul meu din copilărie, dar și de mămică. Fetița mea cea mare mi-a spus multă vreme așa, înainte să-mi poată pronunța numele. La fel îmi spunea și mama când îmi cânta în pruncie.

 

Despre Norocel:

Norocel este prietenul devotat, curajos și jucăuș. El dă siguranța și încrederea cu care Luli merge în călătorie.

 

Despre carte:

„Călătorie printre ierburi și lumină” este o combinație de joacă, experiment, poezie și poveste. Se adresează copiilor între 6 și 11 ani, dar cred că va fi iubită și de cei mai mici, chiar și doar pentru ineditele, dar potrivitele ilustrații ale Cristianei Radu. Cartea este concepută în așa fel încât copiii s-o poată citi și folosi singuri, fără îndrumarea unui adult. Dar eu o văd și ca un bun instrument auxiliar pentru orele de cunoașterea mediului în ciclul primar, datorită informațiilor și ilustrațiilor prietenoase, dar și pentru că implică un grad de interactivitate nu numai a copilului cu cartea, dar și a copiilor între ei, prin jocuri și experimente.

 

Îmi place să cred că Luli este și o carte de folclor pentru cei mai mici cititori, prin poveștile și versurile vechi românești inserate din loc în loc. Sper să le placă și să-i determine să caute de unii singuri și altele.

 

O lectură ca la carte ar fi totuna cu o lectură practică, în natură, de aceea poate cititorii ar avea nevoie de alte câteva „instrumente”: bicicletă, lupă, atlas botanic, coșuleț, săculeți, carnet și creion, ierbar, sticluță de strâns rouă și multă curiozitate.

 

Pentru cititori:

Dragi însoțitori ai lui Luli, să vă folosească această călătorie: să vă amintească de simplitate, de bucuria micilor descoperiri și de joaca cea bună.

 

Acesta este blogul ilustratoarei Cristiana Radu, prietenă buna cu Luli și Norocel: www.cristianaradu.blogspot.ro. Din mâinile ei fermecate au mai ieșit și alte personaje de poveste pe care le puteți găsi prin librării.

 

Cartea a apărut printr-un proiect editorial finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, căreia îi mulțumim și pe această cale.

 

Citiți cu folos!

 

P.S. Nu am scris nici o dedicație în carte, însă o voi face aici: cartea cu Luli îi este dedicată bunicii mele, Marina, care mi-a vegheat copilăria, Smarandei, fetița mea cea mare, alături de care Luli a prins contur, și Elisabetei, fetița mea cea mică și cu care cărticica este de-o seamă.

 

Cartea Copiilor: Acest articol a fost publicat inițial la www.casadincopac.wordpress.com/2012/11/20/poveste-despre-luli/ și este reprodus aici cu acordul autoarei. Îți mulțumim, dragă Iulia, și așteptăm noi aventuri cu Luli.