Mișka

Ce e în sufletul unui urs de pluș?

Mișka nu mai vrea să fie o jucărie oarecare, nebăgată în seamă și supusă toanelor fetiței capricioase la care locuiește. Decât așa, mai bine să plece, își spune el și iată-l pornind la drum prin pădurea înzăpezită și fără margini. E bine să fii liber, lumea largă e minunată și poți să găsești în ea tot ce-ți trebuie: și prieteni, dacă ai chef de joacă, și ceva de mâncare – un urs de pluș, știe toată lumea, e un urs adevărat, deci foarte pofticios – și un loc unde să tragi un pui de somn.

Dar Mișka află că ziua în care s-a hotărât să plece e chiar Ajunul Crăciunului, o zi în care e bine să faci o faptă bună. Să ajuți la împărțirea darurilor de Crăciun e o faptă bună? Desigur, mai ales că e o aventură nemaipomenită să străbați orașe și sate din lumea întreagă, casă după casă, cu un ren și sania lui fermecată. Dar, ajunși la ultima casă, o colibă săracă dintr-o margine de sat, Mișka și renul descoperă că în sacul cu daruri nu mai e nimic. Cineva a greșit undeva, poate spiridușii Moșului – dar acum asta nu mai are importanță. Cum se va simți acel copil de dimineață, când se va trezi și își va vedea ghetele goale, fără niciun cadou?

Rezolvarea e ușor de intuit chiar și de copiii mai mici, a căror capacitate de empatie nu trebuie subestimată. Desigur, Mișka va deveni chiar el cadoul pentru ultimul copil de pe lista Moșului, iar în acest moment povestea se ridică de la nivelul unui text simplu – încă unul – pe tema Crăciunului, la cel al sublimului și sensurilor profunde, dar în același timp ușor de înțeles. Faptul că Mișka se oferă pe el însuși cadou, fără întrebări, fără condiții, unui copil pe care nu-l cunoaște nu e altceva decât un gest total de iubire. Dacă un ursuleț de pluș – un personaj banal, întâlnit în atâtea și atâtea povești – poate să facă așa ceva, oare de ce minuni sunt în stare sufletele noastre de oameni, în lumea cea adevărată?