Povestea cărții De ce plângem? O explicație a plânsului pentru cei mici și cei mari începe odată cu prima mea întâlnire cu plânsul și crizele de furie ale băiețelului meu. Deși încă dinainte de a fi însărcinată am fost interesată de viața emoțională, mărturisesc că preocuparea aceasta era mai degrabă teoretică. Adevărul este că nimic nu te pune la încercare așa cum o fac venirea pe lume a primului copil și viața alături de acesta, după cum află orice părinte.

Despre nevoi și sentimente am învățat de la cursurile de Comunicare Nonviolentă susținute de Monica Reu, iar despre importanța plânsului pentru reglarea emoțională am aflat din cărțile Alethei Solter, când plânsul băiețelului meu era de multe ori un mister dureros pentru mine. Care mamă nu s-a simțit măcar o dată neajutorată ținând în brațe un prunc care plânge deși toate nevoile lui fizice au fost împlinite? Știam că plânsul este modul de comunicare a nevoilor neîmplinite, dar a fost nevoie de o lectură atentă și de reflecție serioasă ca să înțeleg că bebelușii și copiii mici pot semnala și chiar rezolva prin plâns și nevoi emoționale, nu doar fizice.

Mai târziu, după primele crize de furie, însoțite de plânsete zdravene, am simțit nevoia să vorbesc cu băiețelul meu despre sentimentele lui și diferitele modalități de a le exprima. Atunci mi-am dorit prima oară să fi avut o cărticică de la care să pornim discuția, în care să vadă copii plângând în brațele părinților ca fapt firesc, în care să găsim explicații pe înțelesul lui pentru sentimente, lacrimi, crize de furie și toate celelalte. Și, cum n-am găsit o carte deja scrisă care să abordeze aceste teme, ideea că aș putea să o scriu eu însămi a prins viață.

Cred că e un moment bun să vă fac o mărturisire importantă: deși sunt preocupată de sănătatea emoțională a fiului meu, asta nu înseamnă că nu mi-am pierdut uneori răbdarea de a asculta cu empatie și acceptare supărările fiului meu. Sunt o mamă obișnuită din acest punct de vedere și poate tocmai din acest motiv am simțit nevoia unei cărți care să mă ajute. Oboseala, lipsa timpului liber și disponibilitatea constantă la nevoile copilului m-au adus de multe ori la limită și nu vreau să pretind că n-am greșit niciodată. De fapt, mi s-a întâmplat mai des decât mi-ar fi plăcut. Norocul nostru ca părinți este că există reconectarea, a doua șansă și reziliența înnăscută a celor mici.

Îmi doresc ca mica mea carte să fie un sprijin pentru părinți în încercările vieții de zi cu zi. Tocmai de aceea am compus textul ca reproducere a unei posibile discuții părinte-copil, inspirată fiind și de niște minienciclopedii care îi plac mult băiețelului meu. Am inclus cele mai frecvente întrebări ale copiilor: Ce sunt lacrimile? De ce plâng atunci când mă lovesc tare? De unde vin sentimentele? Ce sunt crizele de furie? De ce unii oameni mari vor să oprească plânsul copiilor? Ce să fac atunci când plânge un prieten? Sper ca ele să fie un punct de pornire pentru discuții și apropiere sufletească. Cred sincer că, odată ce începem să vorbim deschis despre sentimentele mai puțin plăcute și manifestările lor de-a dreptul neplăcute (pentru noi, părinții), vom atinge un nou nivel de profunzime în relația cu cei mici.

De asemenea, cred că veți găsi în ilustrațiile cărții un valoros sprijin în această călătorie către o mai bună cunoaștere de sine și reciprocă. Imaginile, mai ales cele artistice, au un impact profund, mai puternic chiar decât cuvintele, vorbind direct sufletului și inconștientului.
Am avut marele noroc să primesc un răspuns afirmativ de la Maria Constantinescu atunci când i-am prezentat cartea. Datorită ei, cartea are un chip pe măsura temelor abordate – candid și dulce, ca o privire de copil. Nu-mi puteam dori un artist ilustrator mai conectat la carte și mai receptiv la mesajul ei de empatie și acceptare a părților provocatoare din viața emoțională. Cartea însăși a evoluat de-a lungul lunilor în care Maria a lucrat la ilustrații, căci discuțiile noastre au avut de multe ori ca rezultat adăugiri și modificări pe text, un alt lucru pentru care îi sunt recunoscătoare.

Îmi mai rămâne acum doar să vă invit să răsfoiți cartea și să vă faceți o impresie, să le-o citiți celor mici și să le urmăriți reacția. Sunt oricând bucuroasă să aflu părerile cititorilor, așa că nu ezitați să mi le împărtășiți în rubrica de comentarii de mai jos. Le voi citi pe nerăsuflate!

ANDREEA CONSTANTIN s-a îndrăgostit de cărți la cinci ani, când a învățat să citească, și a visat mereu să scrie propriile povești, ca elevă, studentă la Litere și profesor de limba și literatura română. Dar abia experiența de mamă a fost imboldul și inspirația pentru prima carte. Scrie pe blogul personal despre educarea și creșterea copiilor și speră să mai semneze și alte cărți pentru cei mici.

MARIA CONSTANTINESCU desenează de când se ține minte, iar dragostea pentru cărți o are chiar mai dinainte, din primele luni din viață pe care le-a petrecut într-o bibliotecă de sat, unde mama ei lucra în acele vremuri triste când mamele mergeau la serviciu aproape imediat după ce nășteau. „Mirosul cărților l-am asociat cu mama, cu laptele matern, cu viața însăși. Cred că era firesc să ajung în punctul în care să vreau cu toată ființa mea să contribui la apariția unor cărți pentru copii”. Nașterea primului copil, interesul pentru educația și creșterea armonioasă a copiilor, blogul personal au fost câteva dintre experiențele care au dus la întâlnirea cu autoarea, Andreea Constantin, și apariția acestei cărți.