Podul copiilor

Doi țărani care locuiesc pe malul unui râu, unul pe malul stâng, celălalt pe malul drept, sunt mereu nemulțumiți. Primul, pentru că dimineața, când își lucrează pământul, soarele bate pe malul drept, al vecinului, iar malul său e în umbră. Al doilea, pentru că seara, când are vreme să taie lemnele, soarele bate pe malul stâng, iar el trebuie să muncească aproape în întuneric. Nici nevestele țăranilor nu sunt mulțumite de cum bate soarele pe rufele întinse la uscat. Una e nemulțumită dimineața, cealaltă seara.

Dar cum să te învrăjbești cu vecinul tău doar pentru că soarele bate dimineața într-o parte, iar după-amiaza în cealaltă, așa cum face de când e lumea? Ei bine, aceasta e întrebarea la care povestea, sub masca unei snoave populare, ne invită să găsim răspunsul alături de doi copii, băiețelul de pe malul stâng și fetița de pe malul drept.

Când, în urma unei secete, râul scade și bolovanii din albie ies la suprafață, cei doi copii se întâlnesc la mijloc. Nu le pasă de închipuirile părinților, vor doar să se joace împreună. Dar când vin iar ploile și apa crește, nu se mai pot întâlni. Vor reuși cei doi copii să stingă vrajba și să unească malurile râului printr-un pod?

Povestea se termină frumos, iar noi, cititorii, ne putem aminti de prima întrebare de mai sus. Nu cumva și în lumea noastră, de multe ori, conflictele pornesc de la nimicuri, închipuiri și invidie? Poate n-ar trebui să uităm că soarele e la fel de darnic cu toți.

MAX BOLLIGER (1929–2013) este unul dintre cei mai apreciați autori de literatură pentru copii din Elveția. A studiat psihologia și științele educației și a lucrat mult timp alături de copii cu nevoi speciale și dizabilități. Din 1953, s-a orientat spre literatură și a debutat cu poezii și proză scurtă pentru adulți, însă din 1962 s-a dedicat cărților pentru copii și colaborării cu televiziunea elvețiană, ca scenarist (a scris aproape 200 de episoade) la o celebră emisiune pentru cei mici, Spielhaus. A publicat peste 50 de cărți pentru copii și a fost distins cu cele mai importante premii din Elveția și Germania (Premiul german de literatură pentru tineret, 1966; Premiul elvețian de literatură pentru copii, 1973; Marele premiu de literatură pentru copii al Academiei germane, 2005).

ŠTĚPÁN ZAVŘEL (1932–1999) s-a născut la Praga și s-a îndreptat inițial spre studii de cinematografie, însă în 1959 a părăsit țara din cauza regimului comunist din epocă și s-a refugiat în Italia. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Roma și la Academia de Artă din München. Operele sale – pictură, grafică, frescă – au fost expuse în muzee și galerii importante din întreaga lume. În același timp, a ilustrat numeroase cărți pentru copii. S-a stabilit în 1968 la Sarmede, o mică localitate italiană aflată la circa 80 de kilometri de Veneția, unde a cumpărat o fermă abandonată și a transformat-o într-un centru artistic dedicat pictorilor, sculptorilor și graficienilor din Europa Centrală, dar și ilustrației de carte. În 1983, a contribuit la înființarea în Sarmede a unei expoziții (International Children’s Book Illustration Exhibition) care este deschisă și azi (și permanent actualizată) sub numele de Le immagini della fantasia. În 1988, a fost unul dintre fondatorii International School of Illustration. Împreună cu alți artiști, Zavřel a decorat cu picturi și fresce zeci de case din Sarmede, ceea ce a transformat micul sat italian într-o adevărată expoziție în aer liber. Activitatea sa de sprijinire a artiștilor este continuată în prezent de Fondazione Zavřel.