Faceți cunoştinţă cu Luli, o fetiță care iubește natura și secretele acesteia. Azi a primit o misiune importantă de la mama ei – să culeagă tot felul de flori și frunze de prin grădină și din împrejurimi. Hai să o urmăm!
• Informații și fișe botanice
• Jocuri, ghicitori, zicători, rețete
Colindând câmpii, fâneţe, lanuri, păşuni şi grădini, Luli şi Norocel, căţelul său jucăuș, îţi vor împărtăşi din tainele plantelor şi florilor. Vei afla lucruri interesante despre cântece, jocuri sau obiceiuri lăsate de bunici și străbunici.
Busuiocul – Cicoarea – Sânzienele – Floarea-soarelui – Pătlagina – Urzica – Păpădia – Trifoiul
Învățăm despre cicoare și rostul ei sub soare, ne jucăm cu un trifoi fără prea mult tărăboi și povestim despre sânziene, busuioc, urzici și păpădii, de te miri, la sfârșit, câte ai învățat și știi.
IULIA IORDAN lucrează ca educator muzeal la Muzeul Naţional de Artă al României și la Asociația De Dragul Artei, în cadrul cărora a elaborat diverse materiale educative şi a conceput şi susţinut de-a lungul timpului numeroase ateliere şi programe educative adresate copiilor. În anul 2005 a absolvit Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în anul 2007 un master în Teoria şi practica imaginii, în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti.
Încă din anul 2000 lucrează cu copiii, în diverse spaţii şi instituţii, pentru care inventează adesea poveşti şi jocuri. Pe unele dintre acestea le-a strâns într-un blog cu resurse educative adresat părinţilor şi educatorilor, numit Casa din copac (casadincopac.wordpress.com).
Călătorie printre ierburi şi lumină este prima carte publicată, inedită prin felul în care îmbină latura educativă cu povestea. Cartea ne prezintă, într-o manieră interactivă, universul aparent banal al câtorva plante cu care ne întâlnim zilnic. Găsim informaţii folositoare despre utilizarea lor, idei de diverse activităţi sau jocuri pentru copii şi ne sunt amintite, într-un mod captivant şi jucăuş, semnificaţiile din cultura populară românească ale fiecărei plante în parte.
BLOG: Poveste cu Luli, de Iulia Iordan, sau cum s-a născut Călătoria…
Ca toți copiii, CRISTIANA RADU s-a jucat de când se știe cu creionul, hârtia și poveștile. Spre deosebire de majoritatea adulților, ea încă nu s-a oprit. A absolvit secția de Pictură și apoi un master în Arte vizuale, în 2006, la Universitatea Națională de Artă, București. În prezent explorează cărările artei vizuale contemporane cu aceeași plăcere cu care trasează în continuare pe hârtie personaje și povești, decorează camere pentru copii sau ține ateliere de desen pentru cei mari și mici. Cartea pentru copii nu este, în viziunea sa, un „domeniu minor al pieței de carte”, ci un instrument de formare. Cele peste zece cărți publicate până acum ca ilustrator sunt o modestă contribuție la a hrăni cu modele consistente imaginarul copiilor de azi. Pe blogul său – cristianaradu.blogspot.com – puteți descoperi o parte din jucăriile sale preferate.
Carte cadou
pentru comenzile de peste 200 de lei
Oferta NU se cumulează cu alte beneficii
(coduri de reducere, vouchere etc.)
Expediere gratuită
pentru comenzile
din România
de peste 200 de lei
DE ACELAȘI AUTOR
Luli și căsuța din copac
20 x 26 cm / 48 pag.
RECOMANDĂRI ȘI BESTSELLERE
Vulpoiul și tomtele
20 x 26 cm / 36 pag.
Balul florilor
25 x 26 cm / 28 pag.
Casa în timpul nopții
21 x 27 cm / 48 pag.
Crăciun în satul Hărmălaia
27 x 21 cm / 36 pag.
Comentarii