Bine faci, bine găsești

Lui Jim LaMarche i-a plăcut Cizmarul și spiridușii de când era copil și totdeauna și-a dorit să ilustreze acest frumos basm al Fraților Grimm despre bunătate și speranță. La început s-a gândit ca ilustrațiile sale să se inspire din lumea de azi, dar în cele din urmă, spune Jim LaMarche, „mi-am dat seama că nu eram pregătit să desenez spiriduși care fac bascheți”. Cu atât mai bine pentru noi, cititorii!

„Trăia odată un cizmar cumsecade, care, urmărit de ghinion, ajunsese foarte sărac.“ De ce a ajuns cizmarul sărac? Și de ce l-au ajutat spiridușii? Pentru că era bun la suflet? Pentru că era priceput în meseria sa? Sau poate pentru că nu s-a dat bătut și a mers mai departe, încrezător în propriile puteri? Bune întrebări. Nici Frații Grimm, în basmul original, nici Jim LaMarche în ilustrațiile sale nu fac greșeala de a da vreo explicație. Sub simplitatea aparentă, cartea ne provoacă să cădem pe gânduri, ca orice poveste bună. Este oare lumea un loc în care binele este mai puternic? Și ce putem să facem, fiecare după puterile sale, ca să fie așa?

Trăia odată un cizmar cumsecade, care, urmărit de ghinion, ajunsese foarte sărac. Mai avea o singură bucată de piele care îi ajungea doar pentru o ultimă pereche de încălțări.
— Da’ ce piele faină! a zis nevasta lui. E catifelată ca untul și rezistentă ca mâinile tale.
— Draga mea, a zis cizmarul, în seara asta croiesc pielea, iar mâine în zori voi meșteri din ea încălțările.
În dimineața următoare, când cei doi au intrat în atelier, au rămas uluiți de ce le-a fost dat să vadă. În fața lor, pe bancul de lucru se lăfăia o pereche de încălțări cusute cu iscusință de o mână măiastră.
— D-dar... cine? Cum? a bâiguit cizmarul.
Taman atunci s-a nimerit să intre în prăvălie un domn fercheș.
— Da’ strașnice încălțări! s-a minunat el. Musai să le-ncerc.
Încălțările îi veneau ca turnate. Parcă ar fi fost făcute anume pentru el. De bucurie, a plătit de două ori prețul cerut.

(Traducere de Florin Bican)

Avem aici basmul original în forma sa clasică, redată de un artist hărăzit cu un talent aparte. Jim LaMarche creează imagini rafinate, pline de detalii de multe ori foarte realiste (plante, animale, orașe, peisaje), însă îmbinate cu o poezie subtilă care vine din cunoașterea și însușirea modului de a vedea lumea al unui copil. Fiecare carte a sa este o adevărată expoziție de pictură și o minunată sursă de inspirație pentru copii.

Jim LaMarche, cu cuvintele sale…

Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clară asupra viitorului, care știu de la cinci ani că vor fi scriitori sau medici sau artiști. Mi-a plăcut să desenez, dar tuturor copiilor pe care-i știam le plăcea. Să fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream să fiu, în ordinea preferințelor, era: magician, medic, preot (până când am aflat că, la noi, nu se pot căsători) și schior de performanță.

Întotdeauna mi-a plăcut să creez ceva nou și, atunci când începeam un proiect care-mi plăcea, mă țineam de el. Odată, când aveam cinci sau șase ani, am tăiat dintr-o pânză veche câteva mii de bucăți în formă de pană, pe care apoi am încercat să le lipesc pe trupul meu pricăjit. Multă vreme după aceea am fost convins că aș fi putut zbura cu adevărat de pe verandă dacă aș fi avut un lipici mai bun. Altădată, am scos lut din câmpul din spatele casei și am modelat o mulțime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cât de realist am putut. Am construit o mică grotă din ciment, am avut o colecție de fosile, mi-am făcut singur mocasini din bucăți vechi de piele găsite în pivniță și multe altele.

Am crescut în micul oraș Kewaskum din Wisconsin, SUA, oraș al cărui suflet era râul Milwaukee. Vara mă plimbam cu pluta pe el și înotam. Iarna patinam în lungul lui kilometri întregi. Primăvara și toamna, tata ne ducea în excursii cu canoea și admiram în tăcere malurile străbătute de căprioare, ratoni sau vulpi și pajiștile cu mii de stârci și gâște sălbatice. Și aproape tot anul pescuiam.

Am început să studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curând – nu sunt sigur când anume sau de ce – am trecut la artă. Totuși, încă nu știam că am să devin un artist profesionist. Între timp, m-am alăturat VISTA (Volunteers in Service to America) și m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa școlară. A fost o muncă minunată. Pentru că eram puțini, a trebuit să fac de toate: text, design, fotografie, ilustrație. Atunci mi-am dat seama că ar fi posibil să-mi câștig traiul ca artist.

Douăzeci de ani mai târziu, locuiesc în Santa Cruz, California, cu soția mea, Toni, și cei trei fii ai noștri, Mario, Jean-Paul și Dominic. Oceanul Pacific este la doar câteva străzi distanță, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum și râul Milwaukee mă inspiră în aproape tot ceea ce desenez. 

Mă simt foarte norocos că am ajuns să fiu ilustrator de cărți pentru copii. Până la urmă, poate că nu e ceva atât de diferit de visul meu din copilărie de a fi magician. Doar cu o foaie albă de hârtie și fără nimic ascuns în mânecă, pot să creez ceva ce nu a mai existat vreodată.

(Sursa: https://harpercollins.co.uk)